Prezentarea Proiectului - ADORES
07/08/2024
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea economiei sociale din mediul urban al regiunii Centru, în vederea asigurării integrării pe piața muncii a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile.
Prin înființarea a 21 de noi întreprinderi sociale în mediul urban al regiunii Centru și prin crearea a 136 de locuri de muncă în cadrul noilor întreprinderi sociale – locuri care vor putea fi ocupate de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii și persoane inactive –, proiectul contribuie la combaterea sărăciei și la reducerea inechităților sociale în zonele în care vor funcționa aceste întreprinderi.
Astfel, proiectul se încadrează în Prioritatea 4 – Antreprenoriat și economie socială a Programului Educație și Ocupare (PEO).
Scopul principal al proiectului este dezvoltarea economiei sociale în mediul urban din regiunea Centru – județele Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – în vederea integrării pe piața muncii a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, prin acordarea de sprijin pentru 132 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Participanții vor dobândi cunoștințe noi în domeniul economiei sociale prin participarea la cursul de Antreprenor în economia socială, unde fiecare participant va elabora un plan de afaceri. Cei interesați vor putea participa la concursul de planuri de afaceri pentru obținerea unui ajutor de minimis de maximum 100.000 de euro.
Valoarea totală a proiectului: 14.864.477,80 lei
Valoare eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR/FSE+/FC/FTJ): 12.552.108,49 lei
Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 2.215.077,97 lei
Valoare cofinanțare eligibilă beneficiar: 97.291,34 lei
Beneficiari eligibili – Criterii de eligibilitate
La înregistrare trebuie să îndeplinești simultan următoarele condiții:
- Persoană aflată în căutarea unui loc de muncă;
- Tânăr cu vârsta de peste 30 de ani;
- Șomer;
- Șomer de lungă durată;
- Persoană din grupuri dezavantajate pe piața muncii / persoană inactivă;
- Intenționează să înființeze o întreprindere socială în mediul urban, în regiunea Centru;
- Are domiciliul în regiunea Centru (județele Covasna, Harghita, Mureș sau Sibiu);
- Are minimum studii medii, cu sau fără diplomă de bacalaureat (condiție obligatorie pentru participarea la cursul de Antreprenor în economie socială);
- Nu este inclus(ă) în grupul-țintă al unui alt proiect finanțat în cadrul apelului PEO SES URBAN;
- Nu a mai participat la un alt curs de Antreprenor în economie socială cofinanțat din fonduri nerambursabile.
Indicatori de atins:
- ✅ 136 locuri de muncă nou create;
- ✅ 132 persoane participante în total;
- ✅ 130 locuri de muncă nou create, ocupate la 6 luni de la finalizarea intervenției;
- ✅ 120 participanți care au finalizat formarea cu certificat / au participat la schimb de bune practici / instruiri.

